Lucian Dobre, președintele clubului de copii ACS Mundo Reșița, a povestit, într-un interviu pentru site-ul Împreună Suntem Fotbal, despre cum a gestionat activitatea fotbalistică în ultimul an, de la debutul pandemiei.
Povestea clubului ACS Mundo Reșița a început în anul 2013. Cel care a dat naștere acestui proiect este Lucian Dobre, fost jucător reșițean care a evoluat în Liga 1 la formații precum CSM Reșița, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova sau la Farul Constanța, în Liga 2. Lucian Dobre a mai jucat de-a lungul carierei în Republica Moldova, la Zimbrul Chișinău, Iskra-Stali și Dacia Chișinău, în Rusia, la Spartak Nalchik și în Ucraina, la Tavria Simferopol.
Din dorința de a le insufla cât mai multor copii iubirea pentru fotbal, Lucian Dobre a înființat clubul Mundo Reșița. Fostul jucător a povestit care a fost ideea din spatele numelui “Mundo”.
“Inițial, ne-am gândit ca această școală să fie o școală a lumii, de aceea i-am zis Mundo. După aceea, întâmplarea a făcut ca Dorinel Munteanu să se alăture proiectului pentru o perioadă scurtă și atunci ne-am dat seama că, de fapt, în nume era Munteanu și Dobre”, a explicat Lucian Dobre.
ACS Mundo Reșița a plecat la drum cu doar șapte copii, iar astăzi, după opt ani de la înființare, în cadrul clubului sunt înscriși aproximativ 180 de copii. Când a gândit proiectul Mundo Reșița, Lucian Dobre nu s-a limitat doar la orașul Reșița. A dorit să ajungă la copiii din zonele rurale, astfel că a creat mai multe filiale în județul Caraș-Severin. În prezent, clubul ACS Mundo Reşiţa are filiale la Măureni, Bocşa, Teregova, Oțelu Roșu, Oraviţa și pe Valea Bistrei.
“Clubul nostru și-a dat seama că sunt foarte multe talente în jurul orașului și în județ, și atunci ne-am gândit ce facem cu acei copii care sunt în anumite sate, în anumite comune și care nu pot ajunge în oraș să fie antrenați. Astfel, am făcut filiale în tot județul și mergem noi din Reșița și îi antrenăm pe copii.
Bineînțeles că la vârsta de 14, 15 ani, când ajung la liceu, copiii de cea mai mare perspectivă îi aducem la Reșița, îi ținem într-un mediu organizat și mergem mai departe cu ei, dar după ce facem în primă fază o selecție. Timp de doi ani, până la vârsta de 16 ani, sunt filmați la fiecare joc, sunt evaluați constant în fiecare lună și la 16 ani intervine un alt prag de selecție. De acolo noi ne dorim să îi înscriem și în Liga 4, dar și în campionatul de juniori republicani”, a explicat Lucian Dobre.
Pentru a le asigura continuitate juniorilor din cadrul clubului, Lucian Dobre a înființat recent echipa AFC Caraș, care ar urma să debuteze în Liga 4 în sezonul 2022-2023. În urmă cu aproape trei săptămâni a avut loc deja prima acțiune de selecție pentru formarea noii echipe, la care au participat copii născuți în anii 2004-2007.
În prezent, în cadrul clubului ACS Mundo Reșița se găsesc copii născuți între anii 2004 – 2015. Lucian Dobre a explicat care este criteriul de care se ține cont la repartizarea copiilor pe grupe.
“Grupele nu le-am făcut pe vârstă cronologică, ci pe vârstă biologică. Un copil care e mai dezvoltat din punct de vedere biologic îi domină pe toți ceilalți. El nu are în primul rând adversitatea necesară și atunci cel care este mai puțin dezvoltat din punct de vedere biologic s-ar putea să creadă că nu este bun pentru fotbal. Totodată, șansele sale de reușită s-ar putea să fie foarte mici.
Prin urmare, noi ne-am gândit că ar fi bine să echilibrăm toate grupele din punct de vedere biologic. În momentul în care vedem că un copil nu face față din punct de vedere biologic la o grupă, îl trecem la o grupă mai joasă. De asemenea, dacă un copil depășește prea mult grupa respectivă, îl avansăm” – Lucian Dobre.
ACS Mundo Reșița își desfășoară activitatea după principii valoroase și reguli bine stabilite. Filozofia clubului poate fi rezumată prin acronimul SVP – Știe, Vrea, Poate.
În procesul de formare a jucătorilor, antrenorii de la ACS Mundo Reșița țin cont de două etape principale, în funcție de vârstă: 6-14 ani și 15-18 ani. „Până la vârsta de 14 ani vorbim de copii, apoi, de la 15 ani sunt juniori. Până la 14 ani facem anumite tipuri de antrenamente, iar de la această vârstă tot procesul se modifică și intervin mai mulți specialiști în jurul copiilor”, a precizat Lucian Dobre.
Posesor al Licenței UEFA A, Lucian Dobre a vorbit, de asemenea, despre profilul antrenorului de la ACS Mundo Reșița: “Ne-am dorit ca în cadrul clubului să avem antrenori tineri, dedicați, care să vină cu entuziasm la antrenamente”. Din echipa antrenorilor de la ACS Mundo Reșita fac parte Cristian Chitucea, Ionuț Lungucea, Gabriel Boldea, Liviu Ivan, Lucian Popa și Ciprian Macovei.
Jucătorii de la ACS Mundo Reșița sunt încurajați tot timpul de antrenori să găsească soluții la diversele obstacole pe care le întâmpină în activitatea lor fotbalistică. Lucian Dobre remarcă inteligența elevilor săi și capacitatea de a lua singuri decizii.
“Noi ne axăm pe descoperire ghidată. Ce probleme avem? Acest băiețel nu poate să facă asta. Cum putem să te ajutăm? Hai să hotârăm împreună! Punem accent pe dialogul cu ei. Ei chiar gândesc singuri, sunt foarte inteligenți. De multe ori ei pot fi mai inteligenți decât noi, iar noi, adulții, din cauza felului în care vedem lucrurile, s-ar putea să le blocăm creativitatea. Și atunci noi ne-am hotărât să îi lăsăm pe ei să gândească și să ia decizii. De câte ori au o problemă, îi întrebăm: Tu cum vezi rezolvarea? S-ar putea să găsească o soluție excelentă la care nu te-ai fi gândit”, a spus Lucian Dobre.
Lucian Dobre pune accent pe educația copiilor din cadrul ACS Mundo Reșița nu doar din punct de vedere sportiv, ci și social. Fostul jucător precizează că “școala de fotbal nu reprezintă decât o extensie a educației”. “Mai întâi, copiii trebuie formați ca oameni, procesul de maturizare trebuie să meargă mână în mână cu școala, cu educația formală, precum si cea non-formală, cu educația de la părinți și cea din mediul în care trăiesc”, spune Lucian Dobre.
Antrenorii de la ACS Mundo Reșița urmăresc în primul rând să îi facă pe copii să iubească fotbalul, să se bucure de joc și să descopere toate oportunitățile pe care le oferă acest sport.
“Dintre acești copii s-ar putea ca mulți să devină antrenori, să le intre fotbalul în sânge, să se îmbogățească și să devină investitori în fotbal. Sunt foarte multe implicații sociale în acest proces de formare. E adevărat că suntem departe de București, departe de alte centre mai importante, dar ne străduim să facem ceva și sperăm să ne iasă. Eu sunt foarte optimist și sunt sigur că în trei, patru ani România o să-și dorească jucători din județul nostru, nu neapărat de la Mundo”, a declarat Lucian Dobre.
Ca orice alt club de copii și juniori, ACS Mundo Reșița a avut de suferit din cauza pandemiei, însă Lucian Dobre scoate în evidență aspectele pozitive. Chiar dacă au fost nevoiți să oprească activitatea odată cu instalarea stării de urgență, în urmă cu un an de zile, antrenorii de la ACS Mundo Reșița au făcut tot posibilul pentru a-i ține conectați pe copii la fotbal chiar și de la distanță.
“Am încercat să facem anumite antrenamente cognitive. Am folosit foarte multe joculețe pentru a dezvolta copiii din punct de vedere mental, mintea ne interesează în primul rând. Având în vedere că la clubul nostru cei mai mari copii au 15 ani, nu i-am pus să facă acasă exerciții fizice. Noi doar am încercat prin anumite joculețe pe care le-am creat noi să le ținem mintea ocupată în acele 50 de minute. Au fost receptivi, dar decepționați că nu au putut să intre pe terenul de fotbal”, a precizat Lucian Dobre.
După starea de urgență, revenirea la antrenamente a fost o adevărată provocare pentru toți antrenorii de copii. Deși au fost nevoiți să lucreze cu grupuri mici de copii și astfel să petreacă mult mai mult timp pe terenul de fotbal, tehnicienii de la ASC Mundo Reșița au profitat din plin de măsurile impuse de autorități, punând accent pe dezvoltarea individuală a jucătorilor.
“Într-adevăr, reluarea activității după starea de urgență a fost destul de dificilă. O parte dintre copii începuseră să se obișnuiască să stea acasă și din punct de vedere fizic se putea observa că nu mai făcuseră mișcare.
Am împărțit copiii în grupe de câte doi sau maxim patru și am stat de dimineață până seara la stadion. Noi nu căutam să antrenăm o echipă, ci să dezvoltăm foarte mult individul, astfel că, până la urmă, și această pandemie a fost binevenită, datorită faptului că am avut posibilitatea să lucrăm cu mai puțini copii și să ne dezvoltăm și noi, antrenorii, creativitatea. Să faci anumite joculețe doar pentru doi sau pentru patru copii astfel încât ei să nu se plictisească a fost o încercare mare pentru noi, dar am trecut-o cu bine”, a mărturisit Lucian Dobre.
Chiar dacă la început antrenorii de la ACS Mundo Reșița s-au confruntat cu reticența unor dintre părinți în ceea ce privește activitatea sportivă a copiilor, pe parcurs lucrurile au intrat pe un făgaș normal.
“La început, părinții au fost reticenți, dar până la urmă și-au dat seama că trebuie să mergem înainte și să trăim cu acest virus. După câteva luni, până și cei mai pesimiști părinți au luat atitudine și i-au lasat pe copii la antrenamente, să facă mișcare. Au observat și ei că programul copiilor se schimbase, adormeau târziu, se trezeau aproape de prânz și atunci și-au dat seama că e nevoie să își consume energia”, a povestit președintele clubului ACS Mundo Reșița.
Lucian Dobre subliniază un alt aspect pozitiv al pandemiei: tehnologia. Rețelele sociale au reprezentat un ajutor de nădejde pentru antrenorii de la ACS Mundo Reșița care au putut fi în permanență în legătură cu copiii și părinții acestora.
“Ii instruim foarte mult pe antrenori. Pandemia aceasta ne-a învățat un lucru extraordinar – să folosim foarte mult tehnologia și atunci facem videoconferințe care ne ajută foarte mult. Facem aceste meeting-uri de două ori pe săptămână, iar în rest discut cu fiecare antrenor în parte pentru a vedea ce a pregătit pentru ziua respectivă. Noi lăsăm și creativitatea antrenorului să își spună cuvântul, așa e normal”, a spus Lucian Dobre.
Din dorința de a descoperi cât mai mulți copii talentați și de a le oferi șansa de a juca fotbal, Lucian Dobre plănuiește înființarea unor noi filiale ale clubului ACS Mundo Reșița și în alte zone din județul Caraș-Severin.
“Ne dorim ca cei mai promițători sau cei mai de perspectivă copii să ajungă la noi, pentru că eu cred că așa am putea să găsim acel talent sau să îl formăm. Mi-a plăcut ce a zis Hagi în cartea lui: Succesul se planifică. Faptul că scoți un fotbalist o dată la două, trei generații e un lucru întâmplător. Sperăm să găsim acel Chivu, acel Hagi, acel Messi. Sunt foarte mulți copii talentați în zonele rurale”, a conchis Lucian Dobre.