Mărturie stă locul pe care îl ocupă în clasamentul academiilor de fotbal din țară, LPS Buzău aflându-se pe locul 20 și fiind al doilea liceu cu profil sportiv din această ierahie, după LPS Bihorul Oradea, care ocupă locul 17. “Este o mare onoare pentru noi și în același timp este și o mare responsabilitate, pentru că, într-adevăr, liceele cu program sportiv nu sunt niște academii de top, dar noi suntem în primul rând niște bune pepiniere pentru celelalte cluburi”, a declarat Cătălin Cighir, directorul LPS Buzău, pentru FRF.
LPS Buzău are 14 grupe, acestea fiind organizate în funcție de vârstă. Cea mai mare grupă corespunde clasei a XII-a, în care se află copii născuți în anul 2002, iar cea mai mică grupă este formată din copii născuți în anul 2014.
“Grupele la liceele cu program sportiv sunt corelate între sistemul de fotbal și sistemul de învățământ. Încadrarea profesorilor de fotbal este făcută după un plan cadru dat de Ministerul Educației, în care fiecare profesor are câte două grupe de copii și juniori, spre deosebire de o academie de fotbal unde e posibil ca un antrenor să aibă doar o grupă de copii și juniori”, a precizat Cătălin Cighir, care este și antrenor la grupa 2011 din cadrul LPS Buzău.
Pe parcursul unui an, grupele de fotbal au două perioade de pauză. Iarna, copiii au vacanță timp de 3 săptămâni, iar vara este o pauză de cel mult 4 săptămâni, în funcție de grupă. Dacă grupa este de Liga Elitelor (U15, U16, U17, U19), pauza este de doar două săptămâni. În schimb, la grupele mici, care nu sunt angrenate în competiții de fotbal 11 la 11, pauza este de 4 săptămâni.
“Nu le dăm pauze mari pentru că atunci când sunt zi de zi cu noi îi avem sub control total. În momentul în care nu facem antrenament, pierdem oarecum legătura cu ei, deși avem grupuri de whatsapp, comunicăm, dar nu este același lucru, nu se compară”, a precizat antrenorul Ovidiu Niță, pentru FRF.
Grupele mici, până la U11, au trei antrenamente pe săptămână, de obicei luni, miercuri și vineri, plus un joc în weekend. La grupele mari, de la U14 în sus, unde se joacă 11 la 11, se fac antrenamente zilnice, cu o singură zi liberă pe săptămână. Copiii de la grupele mari își desfășoară antrenamentele dimineața, iar după-amiază merg la școală. De partea cealaltă, grupele mici au antrenamente după-amiază, după ce termină programul de la școală.
“Suntem puțin în afara programei de învățământ la clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a pentru că ei au ore de antrenament doar luni, marți, miercuri și joi. Vineri ar avea zi liberă, dar noi îi chemăm și vineri, nu ne interesează programul școlar, lucrăm fără a fi plătiți pentru că ne dorim performanță”, a precizat antrenorul Cezar Ionescu.
Copiii care vor să urmeze cursurile LPS Buzău, filiera vocațională, trebuie să treacă de probele sportive. “La clasele a IX-a și a V-a, copiii vin de obicei pe bază de înscriere și dau probe. În general, sunt 2, 3 copii pe un loc. În urma unor probe fizice, tehnice și joc sportiv se stabilesc primii 28 de copii pe fiecare clasă de fotbal”, a spus directorul Cătălin Cighir.
Antrenorul Ovidiu Niță a explicat cum se procedează la admiterea pentru clasele de fotbal din cadrul LPS Buzău . “Se dau probe sportive, sunt trasee aplicative, trasee cu finalizare la poartă și în funcție de timpul și de corectitudinea parcurgerii traseului se acordă nota. Ne sfătuim toți colegii de la catedra de fotbal, vedem în ce timp s-a încadrat, cum a parcurs traseul și apoi tragem concluziile și ne punem de comun de acord asupra notei”.
Staff-ul tehnic de la LPS Buzău este format din antrenori licențiați, cum ar fi Cătălin Cighir, Cezar Ionescu, Romeo Stan, Cătălin Vlaicu, Ionuț Damir sau Ovidiu Niță. Un alt nume important este Laurențiu Manole, scouter la LPS Buzău, care deține licența UEFA A.
Cătălin Cighir (46 de ani) este profesor de fotbal la LPS Buzău din anul 1999, iar în 2012 a fost numit directorul liceului. El a evoluat în trecut la juniorii Gloriei Buzău pe postul de portar, iar ca antrenor a pregătit-o pe Olimpia Râmnicu Sărat. În prezent, Cătălin Cighir are în încadrare grupa 2011 de la LPS Buzău.
“LPS Buzău se adresează și județelor limitrofe – Brăila, Vrancea, Prahova, Tulcea, Galați. Bineînțeles că ponderea este la nivelul județului Buzău, dar avem în fiecare an copii din alte județe. De exemplu, acum avem la o grupă 3 copii din județul Brăila, avem și din Prahova, dintr-o comună de lângă Mizil”, a precizat Cătălin Cighir, posesor al licenței UEFA A.
Obiectivul principal al LPS Buzău este de a promova jucători la primele trei eșaloane din fotbalul românesc, astfel că directorul Cătălin Cighir își propune o dezvoltare continuă a bazei sportive. “Ne dorim să ne menținem în top 24 pentru a putea juca în Elită, trebuie să ne dezvoltăm în continuare baza sportivă, să ne dezvoltăm profesional ca antrenori, ca să putem să le oferim copiilor noștri cele mai bune condiții de antrenament atât din punct de vedere al variației de antrenamente, cât și al bazei materiale, astfel încât ei să fie niște copii competitivi cel puțin pe piața fotbalistică din România”, a spus Cătălin Cighir.
Imediat după ce a absolvit UNEFS în anul 2000, Cezar Ionescu a ajuns la LPS Buzău, având câte două grupe de copii în primii opt ani de învățământ. “După numirea domnului director Cighir, fiecare antrenor a preluat și a treia grupă, în regim de CSS, adică grupe mici care nu fac parte din încadrarea LPS, pentru a avea o continuitate pentru formarea clasei a cincea și a grupelor de performanță”, a precizat Cezar Ionescu, pentru FRF.
Cu o experiență de 20 de ani la LPS Buzău, Cezar Ionescu (42 de ani) este șeful catedrei de fotbal, iar în prezent pregătește grupele 2009 (clasa a V-a), 2006-2007 (clasele a VII-a și a VIII-a) și 2003 (clasa a XI-a) și este totodată director sportiv al echipelor U19 și U17. “An de an am avut echipe înscrise în campionatele județene în funcție de categoria la care am lucrat și în campionatele de U19 și U17, pe vremea respectivă erau republicani A și B, ca și denumire”, a spus Cezar Ionescu.
Cezar Ionescu a precizat care este cel mai important rezultat din cariera de antrenor și a menționat care sunt principalele obiectivele ale LPS Buzău. “Cea mai mare realizare ca antrenor a fost o medalie de aur pe țară, dar la ONSȘ (Olimpiada Națională a Sportului Școlar), în 2012, când am câștigat finala cu Bistrița. În restul anilor, ne-am clasat pe locurile 1, 2, 3 la nivel de campionat clasic. La Elită, într-adevăr, nu avem rezultate extraordinar de bune, dar contăm. Ca liceu sportiv, noi punem accent pe formare de jucători pentru eșaloanele superioare, Liga 2, Liga 1. Liga 3 este un pas de trecere, dar în același timp dacă avem posibilitatea, ne dorim și poziții foarte bune în clasament – câștigarea campionatelor, o clasare în primele 6, 8 la grupele de Elită”.
Pe lângă cariera de antrenor, Cezar Ionescu mai este cunoscut și pentru cariera în arbitraj. A fost arbitru din 2003 la Liga 3, în 2006 a promovat la Liga 2 și după încă un an a ajuns la Liga 1 în lotul lărgit. Din 2007 până în 2011, Cezar Ionescu a fost component al lotului național de arbitri, arbitrând 56 de jocuri în Liga 1. În prezent, Ionescu este arbitru în Liga 1 de futsal și a arbitrat și o finală de Campionat Mondial de Minifotbal, în Tunisia, în 2017. De asemenea, la ultimul Campionat Mondial de Minifotbal, care s-a desfășurat în Australia, în anul 2019, Cezar Ionescu a fost al treilea arbitru al finalei.
Fost jucător la Politehnica Iași, Petrolul Ploiești și la Gloria Buzău, Romeo Stan este unul din antrenorii cu vechime de la LPS Buzău. După ce și-a încheiat cariera de jucător, Romeo Stan, fiul fostului atacant al Gloriei Buzău, Costică Stan, s-a dedicat antrenoratului. A antrenat în cadrul centrului de copii și juniori al Gloriei Buzău, la Centrul Regional de Excelență “Tricolor 11” din Buzău și de 7 ani este profesor la LPS Buzău.
În vârstă de 44 de ani, Romeo Stan deține licența UEFA A și pregătește grupele 2014, 2006 și U19, care activează în Liga Elitelor. LPS Buzău ocupă locul 11 în Seria de Est din Liga Elitelor U19, cu 4 puncte în 10 meciuri disputate. “Noi nu căutăm să facem performanță. Și acum, între tur și retur, am vândut jucători. Important este să creștem copii și să îi vindem la echipe de top. Liga Elitelor este o competiție foarte, foarte bine organizată, cu meciuri filmate, cu promovare”, a spus Romeo Stan, pentru FRF.
Romeo Stan a subliniat că rolul LPS Buzău este de a promova cât mai mulți jucători la echipe din primele eșaloane ale fotbalului românesc, cupele și trofeele contând mai puțin.
“Noi avem o filozofie comună în cadrul liceului, toate grupele pe diferite categorii de vârstă respectă un sistem de joc. Ideea noastră este să creștem jucători pentru că acesta este specificul nostru ca și liceu sportiv. Noi nu avem finalizare cu o echipă de seniori și atunci noi ne bazăm mult pe creșterea lor pentru a-i putea da la alte echipe de seniori din eșaloanele superioare”, a adăugat tehnicianul.
“Realizările noastre ca și antrenori de copii și juniori nu sunt în general legate de titluri. Noi, ca și liceu sportiv, în zona noastră suntem în top. În fiecare an suntem pe primul loc, participăm la campionate naționale, la Liga Elitelor, dar mulțumirea noastră este să promovăm cât mai mulți copii către zona de performanță”, a mai spus Stan.
Cătălin Vlaicu (36 de ani) a ajuns la LPS Buzău în toamna anului 2016, anterior fiind antrenor la Școala de fotbal “Șoimii Buzău”. Cu o experiență de 6 ani la nivel de copii și juniori, Cătălin Vlaicu deține licența UEFA B și este antrenor la grupele 2010 și 2008. “E un domeniu care mă atrage foarte mult și care îmi aduce foarte multe bucurii. Este meseria pe care mă văd făcând-o până la adânci bătrâneți”.
Vorbind despre rezultatele sale ca antrenor, Cătălin Vlaicu pune accentul în special pe formarea și dezvoltarea copiilor. “Am participat la diverse campionate amicale, pe unele le-am câștigat, la altele am ieșit pe locurile 2, 3. Ca și competiții oficiale ar fi turneele “Gheorghe Ola”, “Gheorghe Ene”, la care am obținut locul 2 pe județul Buzău în doi ani consecutivi. Nu îmi fac griji în ceea ce privește rezultatele, în momentul de față primează dezvoltarea copiilor și nu cupele pe care le obținem”.
“Obiectivele mele sunt aceleași pe care le spun și copiilor. Îmi doresc tare mult să văd copii antrenați de mine, de colegii mei de la LPS Buzău să joace la un nivel cât mai înalt, la echipe din Liga 1, Liga 2, și chiar din afara țării. Din punctul meu de vedere, succesul unui antrenor sunt jucătorii pe care îi dă la grupele de seniori, nu neapărat o cupă câștigată la un anumit turneu. Contează foarte mult copiii pe care îi formezi și care ajung să joace la un nivel înalt. Acesta este și obiectivul meu, să duc copiii la un nivel cât mai înalt, să mă bucur, să mă uit la televizor și să văd copiii antrenați de mine”, a spus Cătălin Vlaicu, pentru FRF.
Ionuț Damir (35 de ani) este antrenor la LPS Buzău din 2015, an în care a preluat grupa 2004, care în prezent ocupă locul 10 în Seria de Est din Liga Elitelor U17, cu 9 puncte în 10 meciuri jucate. Posesor al licenței UEFA B, Ionuț Damir pregătește și grupa 2013. Înainte de ajunge la LPS Buzău, Damir a antrenat copii din cadrul clubului buzoian Petrolul Berca.
“Avem o filozofie bine pusă la punct după care lucrăm de la grupele mici, o strategie pe care am elaborat-o cu domnul director și cu ceilalți colegi. Fiecare antrenor lucrează după această strategie. LPS este o rampă de lansare pentru seniori. Anul trecut am terminat la Liga Elitelor U16, cu grupa de 2004, pe locul 6. Mai erau câteva etape de jucat, dar nu s-a mai reluat competiția din cauza pandemiei.
Anul acesta, la echipa U17 este un mixt de jucători născuți în 2004 și în 2005. Ne dorim o clasare cât mai sus, dar obiectivul nostru principal este lansarea cât mai multor jucători spre fotbalul adevărat, la ligile superioare. Promovarea cât mai multor jucători este principala satisfacție a unui antrenor”, a declarat Ionuț Damir, pentru FRF.
Ionuț Damir a obținut în 2019 două dintre cele mai bune rezultate din cariera de antrenor: locul 6 la Liga Elitelor U16 și locul 2 la ONSȘ cu grupa 2004.
În vârstă de 23 de ani, Ovidiu Niță a fost cooptat la LPS Buzău în 2019, fiind cel mai tânăr dintre antrenori. Posesor al licenței UEFA C, Niță urmează în prezent Școala de antrenori “Ioan Kunst Ghermanescu”, la UNEFS, iar după finalizarea studiilor își dorește să obțină licența UEFA B. Ovidiu Niță a început la LPS Buzău cu grupa 2005, alături de care a terminat pe locul 2 la nivel județean. Niță a preluat ulterior și grupa 2012, iar din 2020 este și antrenorul grupei de fete U17.
Legătura lui Ovidiu Niță cu LPS Buzău este, însă, una mai veche, el fiind elev și jucător în cadrul liceului, chiar în clasa directorului Cătălin Cighir. Totuși, Niță a ales cariera de antrenor, tatăl său având un rol important în această alegere. “Antrenez de la 16 ani, am fost mereu alături de tatăl meu Niță George (actual antrenor la Metalul Buzău, la copii și juniori), am fost secundul lui la grupele la care a fost el. Am început la Șoimii Buzău, în anul 2016. În anul 2017, am trecut la clubul Metalul Buzău, iar în 2019 am acceptat propunerea domnului director de la LPS Buzău”.
Alături de tatăl său, Ovidiu Niță a obținut la Metalul Buzău, în 2018, locul 1 pe faza județeană cu grupa 2006, iar în 2019, a câștigat campionatul U13, faza județeană, tot cu grupa 2006.
“Ca jucător, eram un jucător modest, iar ca antrenor am simțit acel gust al performanței și acea satisfacție pe care o ai văzând evoluția copiilor, cum cresc de la zi la zi atât valoric, cât și din punct de vedere psihic, fizic. Am simțit că am atracție pentru această activitate, mă duc cu plăcere maximă la antrenament, abia aștept să îmi văd din nou copiii. Până să ajung la LPS Buzău, am antrenat voluntar și am făcut-o cu aceeași plăcere, pur și simplu totul vine de la sine”, a spus Ovidiu Niță.
Pe termen lung, Ovidiu Niță își dorește să schimbe imaginea fotbalului buzoian. “Îmi propun să scot generații cât mai bune, cât mai organizate și disciplinate. Nu vreau să arătăm momente de indisciplină, ci să fim civilizați”.
LPS Buzău are din 2020 și grupă de fotbal feminin U17, formată din jucătoare născute după anul 2004. Ovidiu Niță este antrenorul grupei de fete, care are programate în fiecare săptămână câte trei antrenamente. “Cu grupa de fete am antrenamente numai dimineața, plus o zi din weekend în care lucrez cu absolut toate fetele. Avem 20 de jucătoare legitimate, însă se mai antrenează alături de noi încă 5 jucătoare pe care cel mai probabil le vom legitima la sfârșitul acestei perioade de iarnă”, a precizat Ovidiu Niță.
Aflat la prima experiență în fotbalul feminin, Ovidiu Niță a făcut o comparație între fete și băieți din punct de vedere al antrenamentelor. “Din punct de vedere al intensității, este o diferență mare, la băieți intensitatea antrenamentelor este mult mai mare. În schimb, fetele sunt mai serioase, dornice să facă performanță, iar implicarea lor la antrenamente este de cele mai multe ori mai mare decât la băieți”.
Ovidiu Niță așteaptă cu nerăbdare începerea competițiilor, pentru a debuta ca antrenor în fotbalul feminin. Tânărul antrenor și-a propus să facă pași mici cu fetele, fără să seteze încă obiective mărețe. “Suntem pregătiți din toate punctele de vedere. Din punct de vedere sportiv, noi ne-am antrenat, dar nu s-a jucat nimic. Nu a fost vina nimănui, așteptăm cu nerăbdare campionatul în primăvară și să vedem la ce nivel suntem. Abia am format echipa, sunt sigur că o să fie un an greu, de aceea nu avem speranțe sau obiective prea mari. Deocamdată, luăm fiecare joc în parte și ne măsurăm nivelul cu fiecare echipă. Abia aștept, va fi debutul meu la fotbal feminin”, a adăugat Ovidiu Niță.
“În mod clar, fotbalul feminin este pe o pantă ascendentă. Până acum câțiva ani nici nu știam cine este campioana României la fotbal feminin. În schimb, am văzut că acum au început să fie televizate meciurile de la fotbal feminin, e altă implicare, altă organizare. Sunt competiții serioase, cu multe etape și multe echipe înscrise. Cred că dezvoltarea fotbalului feminin se vede și în numărul de echipe înscrise la primele trei ligi. Înainte nu existau campionate de copii și junioare. Am văzut că acum există inclusiv competiția U11, ceea ce este un lucru fenomenal. Aceste competiții ne vor aduce jucătoare pentru echipa națională de fotbal feminin, sunt sigur că așa va fi”, a spus Ovidiu Niță.
Antrenorii din cadrul LPS Buzău au vorbit despre cum își desfășoară antrenamentele, ce stil de joc vor sa le imprime copiilor și cum îi țin concentrați pe cei mici.
Cezar Ionescu a subliniat importanța varietății antrenamentelor și a vorbit despre beneficiile pe care le aduce tehnologia în activitatea antrenorilor. “Dat fiind faptul că în două săptămâni nu seamănă un antrenament cu altul, îi focusezi foarte bine pe pregătirea sportivă. Încercăm la toate grupele ca la două săptămâni să apară același antrenament pe care l-am făcut cu ceva timp în urmă. Ca și structură, antrenamentul este același, mijloacele sunt schimbate. Trebuie să fie atrăgător, să îi ținem tot timpul conectați, să fie atenți, pregătiți pentru ceva nou. Plus că metodele de antrenament s-au schimbat foarte mult față de perioada în care eram noi jucători. Acum metodele sunt altele, a apărut tehnologia, te informezi foarte mult, vorbești cu colegii din țară. Până acum nu aveai mijloace de comunicare, de socializare”.
Ionescu consideră că pentru a forma un jucător de succes trebuie să se pună accent pe tehnică la nivel de copii și juniori. “Eu la grupele mici lucrez foarte mult preluare, pas, preluare, pas și joc. La ultimele ședințe pe care le-am avut cu Școala de Antrenori, ni s-a spus să lăsăm copiii să joace liber, să dribleze și același lucru l-am făcut și noi. Avem o relație foarte bună cu Școala Federală de Antrenori, iar informațiile care ne sunt transmise le aplicăm în teren. Sunt copii care au anumite calități pentru a dribla, dar sunt copii care nu au această calitate, nu toți sunt Messi, Hagi, Mutu, Ronaldo”.
Cătălin Vlaicu preferă jocul de posesie și vrea să le imprime acest stil și jucătorilor săi. Tehnicianul de 36 de ani spune că elevii săi sunt receptivi, asimilează informațiile care le sunt transmise și le aplică la antrenamente. “În mod evident, fiecare antrenor are o strategie, dar această strategie depinde și de calitatea jucătorilor pe care îi ai. Eu sunt genul de antrenor care preferă jocul pe jos, jocul cu pase multe, cu combinații multe, jocul care să înceapă de la propriul portar, îmi place răbdarea, să nu ne grăbim în ceea ce privește un atac. Prefer mai mult acest joc de posesie, calm și un joc în care să avem noi controlul mingii”.
“Copiii pe care îi antrenez sunt de nivel mediu spre ridicat. Obiectivul meu nu este să îi am acum la un nivel foarte ridicat, obiectivul meu este ca în timp, peste câțiva ani, când ajungem să jucăm la grupele de elită să se dezvolte, să explodeze cu adevărat. Acum nu îmi fac griji pentru nivelul la care se află, suntem pe un drum bun. Observ un progres, înțeleg lucrurile pe care le explic, văd că le și aplică la antrenamente. Am decis să nu intervin foarte mult, ci doar să îi observ pe ei, să văd cum se descurcă fără indicațiile de pe margine. Mi-a plăcut să văd că ceea ce învață la fiecare antrenament aplică și în momentul în care nu sunt coordonați de pe margine”.
Întrebat dacă are un model după care se ghidează, Ovidiu Niță a afirmat că admiră stilul de joc pe care îl impune Dan Petrescu. “Îmi place foarte mult Dan Petrescu, deși eu sunt antrenor din noua generație. În mod normal, modelul ar fi Mirel Rădoi, dar îmi place mult mai mult Dan Petrescu. Stilul lui defensiv și organizarea de joc aduc rezultate. Deși nu este un joc estetic, îți aduce rezultate, poți face performanță cu acest joc”.
Orice meserie vine cu provocările ei, în special atunci când trebuie să lucrezi alături de copii. Antrenorii de la LPS Buzău au împărtășit din experiența lor cu jucătorii de diferite vârste. Ionuț Damir, antrenor la U17 și la grupa 2013, spune că fiecare categorie de vârstă are provocările ei. “Da, într-adevăr, e mai greu la grupele mici, dar în același timp e și placut să lucrezi cu cei mici, practic să începi de la zero și să vezi evoluția lor”, a spus Damir.
Cezar Ionescu a pregătit de-a lungul timpului numeroase generații de copii și spune că “este mai greu să lucrezi cu grupele mici și mult mai ușor cu grupele mari, pentru că știu niște mecanisme, știu niște principii ale jocului. Totuși, este mai plăcut să lucrezi cu cei mici pentru că se bucură de joc. În schimb, la grupele mari apar alte probleme, pentru că s-au schimbat generațiile de copii. Nu mai sunt copiii care erau odată, preocupații 100% de fotbal”.
Cătălin Vlaicu este de părere că fiecare antrenor trebuie să își dea seama ce categorii de vârstă i se potrivesc cel mai bine.“Eu cred că mă potrivesc grupelor de copii mici, pentru că am o răbdare foarte mare, sunt calm, am răbdarea necesară ca să mă ocup de ei pentru că, într-adevăr, la grupele mici aceasta este provocarea, să ai răbdare, să îi faci pe cei micuți să învețe lucrurile ușor, în ritmul lor, fără să fie forțați. Totul trebuie să vină natural, să vină în timp și eu cred că de asta este nevoie la grupele mici: răbdare, capacitatea de a face tot ce îți stă în putere cu acești copilași și să îi accepți așa cum sunt ei, micuți, alintați, jucăuși”, spune Cătălin Vlaicu, antrenorul grupelor 2008 și 2010 din cadrul LPS Buzău.
Ovidiu Niță pregătește două grupe mari, una de fete (U17) și una de băieți (U15), dar și grupa 2012. Tânărul tehnician consideră că un antrenor trebuie să se adapteze în funcție de vârsta pe care o au jucătorii. “La cei mari, adopți un alt stil de a vorbi cu ei, de a-i antrena, ești mai mult un psiholog pentru ei. La cei mici, îi înveți procedee tehnice, trebuie să le iei piciorul și să le arăți cum se lovește mingea, glumești cu ei mai mult la antrenamente, e o distracție”.
La nivel de copii și juniori, relația dintre antrenor și jucători este un specială. Antrenorul este un model pentru copiii pe care îi pregătește, un psiholog, un pedagog, un prieten. Trei dintre tehnicienii de la LPS Buzău au vorbit despre rolul pe care îl are un antrenor în viața copiilor.
“Antrenorul are un rol esențial în viața copiilor. Un copil se poate îndrăgosti de fotbal dacă are antrenorul potrivit și în același timp un copil poate să urască fotbalul sau să se lase mai devreme de fotbal dacă antrenorul pe care îl are nu este potrivit, nu are răbdarea și pregătirea necesare pentru a preda la o anumită grupă de copii. Din punctul meu de vedere, antrenorul este esențial în dezvoltarea unui copil” – Cătălin Vlaicu.
“Antrenorul trebuie să fie un model din toate punctele de vedere, psihic, comportamental, inclusiv felul în care te exprimi în fața lor. Ei sunt atenți la absolut orice detaliu, inclusiv la felul în care lovești mingea, absolut orice” – Ovidiu Niță.
“Rolul antrenorului este de a-i educa fotbalistic pentru a-i pregăti de ceea ce înseamnă viața unui fotbalist și de a fi un al doilea părinte pentru ei. La grupele mici, lucrăm foarte mult la probleme de igienă, de comportament. Ei acasă au un anumit comportament și când mergem în cantonament își dau seama că au venit fără prosop, fără periuță, și este foarte greu” – Cezar Ionescu.
Munca antrenorilor de la LPS Buzău dă roade an de an, LPS Buzău furnizând jucători la echipele din primele trei ligi de fotbal din România. Printre jucătorii crescuți la LPS Buzău care au ajuns la formații din primele trei eșaloane se regăsesc:
Dumitru Cristi (atacant, născut în 2001) – FCSB, Liga 1
Dumitrache Valentin (atacant, 2003) – Academica Clinceni, Liga 1
Bratu Dragoș (fundaș stânga, 2004) – Academica Clinceni, Liga 1
Florin Alexandru (atacant, 2004) – Academica Clinceni, Liga 1
Manea Robert (mijlocaș central, 2004) – Academica Clinceni, Liga 1
Danciu Bogdan (mijlocaș central/stânga, 1996) – AFC Unirea Slobozia, Liga 2; fost căpitan al naționalei U19 a României
Sava Sabin (mijlocaș central/dreapta, 2001) – Metalul Buzău, Liga 3
Constantinescu Matei (mijlocaș dreapta, 2000) – CSM Râmnicu Sărat, Liga 3
Gavrilă Ionuț Daniel (fundaș/mijlocaș stânga, 2001) – a fost împrumutat de UTA la Ripensia Timișoara, în prezent este liber de contract
Gabriel Ciurea (16 ani) a început fotbalul la 9 ani, la LPS Buzău, iar în prezent este căpitanul echipei U17. Joacă pe postul de fundaș central, avându-i drept modele pe Leonardo Bonucci și pe Cristiano Ronaldo.
Originar din Săgeata, o comună aflată la 17 km de Buzău, Gabriel Ciurea a mers la LPS din pasiune pentru fotbal. “Condițiile sunt foarte bune, acum un an s-au înființat și două terenuri mari de iarbă, avem terenuri sintetice, sală de sport. Din punctul meu de vedere, condițiile sunt optime pentru noi ca juniori. Antrenorul ne îndrumă foarte bine la fiecare antrenament și ne pregătește foarte bine de meci. Suntem o echipă foarte unită”.
Pentru Gabriel Ciurea, cel mai important rezultat de până acum a fost locul 6 la Liga Elitelor U16, în 2019. Tânărul jucător are ambiții mari, își dorește să facă pasul la o echipă din Liga 1, iar visul cel mare este să ajungă să joace la Juventus, multipla campioană a Italiei.
Elevul lui Ionuț Damir spune că ar recomanda LPS Buzău oricărui prieten care vrea să devină fotbalist. “I-aș spune, în primul rând, că avem niște condiții excelente pentru fotbal, iar acest aspect este foarte important pentru dezvoltarea noastră ca jucători. De asemenea, avem profesori foarte buni, dedicați și la celelalte materii din programul școlar. Nu neglijăm școala”.
LPS Buzău are o bază sportivă modernă, construită în ultimii cinci ani de la zero. Antrenorii au la dispoziție patru terenuri: două terenuri sintetice (dimensiuni 40×20 și 30×20) și două terenuri de iarbă (dimensiuni 105×70 și 70×50). LPS Buzău are, de asemenea, o sală de forță și saună, urmând să se construiască două bazine cu apă caldă și apă rece.
În cadrul bazei sportive se găsesc șapte vestiare dotate cu apă caldă, boilere, radiatoare pentru căldură și cabine de duș. Grupele mici au la dispoziție o sală de sport modernă, cu 180 de locuri. În plus, LPS Buzău deține încă două terenuri în regim de închiriere, cu titlu gratuit, în două localități vecine, la 10, respectiv 12 km de Buzău, pe care antrenorii le folosesc ori de câte ori au nevoie pentru a nu afecta suprafața de joc a terenului mare de antrenament.
În ceea ce privește cazarea elevilor, LPS Buzău pune la dispoziție un cămin cu 84 de locuri, dar și un hotel de trei stele, cu 102 locuri. Fiecare cameră, în care pot sta câte doi elevi, este dotată cu baie proprie și televizor.
Ovidiu Niță, fost elev și actual antrenor la LPS Buzău, a vorbit despre dezvoltarea bazei sportive din cadrul LPS Buzău în ultimii ani. “Este o diferență uriașă, nu știu dacă poate fi descris în cuvinte. Când eram jucător la LPS Buzău, în clasa a IX-a ne antrenam pe unde apucam. În acest moment, pe lângă faptul că avem teren natural de iarbă, ceea ce e foarte rar la noi în Buzău, avem și două terenuri sintetice, dar și o sală foarte performantă. La nivel de copii și juniori, în Buzău ne-am detașat de celelalte cluburi. LPS Buzău este cu siguranță un model pentru alte licee cu profil sportiv, evoluția noastră este vizibilă”.
Și ceilalți antrenori din cadrul liceului sunt recunoscători pentru condițiile pe care le au la dispoziție pentru desfășurarea activității.
“La ora actuală, avem cea mai modernă bază sportivă din județul Buzău în ceea ce privește activitatea exclusivă de copii și juniori. Nu exagerez cu nimic, în prezent avem o bază de pregătire mult mai bună decât cei de la Liga 2, decât Gloria Buzău” – Cezar Ionescu.
“Fără lipsă de modestie, cel puțin la nivelul județului Buzău, la copii și juniori cred că avem cea mai bună bază materială, cea mai bună infrastructură. Dispunem de toată baza materială pentru înalta performanță” – Ionuț Damir.
“Din punctul meu de vedere, LPS Buzău este un model pentru celelalte licee cu profil sportiv. În primul rând, pentru baza sportivă. Consider că o astfel de bază sportivă ar trebui să existe în fiecare oraș. Ca să ai pretenții de la copii trebuie să le oferi condiții. O bază sportivă este esențială. Un teren bun, o minge cu care să se antreneze sunt lucruri fără de care dezvoltarea lor este îngreunată, poate chiar oprită” – Cătălin Vlaicu.
Pentru antrenorii de copii și juniorii, relația cu părinții este una extrem de importantă, aceasta putând influența pozitiv sau negativ evoluția copilului din punct de vedere sportiv. Ovidiu Niță este de părere că trebuie să existe un echilibru între cele două părți.
“Dacă le permitem, părinții stau aproape de intrarea în teren, inclusiv la antrenament. Dacă nu le permitem și îi ținem puțin la distanță atunci avem liniște, nu sunt discuții niciodată, copiii stau liniștiți la antrenament. În momentul în care părintele intră prea mult în viața echipei, în intimitatea antrenorilor și a copiilor, intervin discuții, nu înțeleg aspectele tactice. Tot timpul antrenorul are o tactică. Chiar dacă vorbim de nivel de copii de 4+1, și acolo este o tactică.
Noi avem o idee de joc, iar părintele niciodată nu va înțelege, părintele este subiectiv. Și asta e o problemă generală, nu doar la LPS Buzău. Cu cât sunt mai mici copiii, cu atât sunt prezenți mai mulți părinți. În schimb, la grupa mare (2005) nu vine niciun părinte la meciuri. Ei știu că suntem un grup organizat și nu își fac griji, doar așteaptă să vină copilul acasă cu veștile bune. Totuși, nu trebuie nici să fie o lipsă totală de comunicare, avem nevoie de un echilibru. Părinții nu trebuie marginalizați, dar nicidecum să îi lași să intre în viața echipei”, a declarat Ovidiu Niță.
Ionuț Damir subliniază faptul că părinții pun o presiune prea mare pe copiii lor și le atrag atenția atunci când stau pe marginea terenului. “Eu mi-am impus punctul de vedere de la început. La grupa de 2013, părinții nu au acces în sală, doar își aduc copilul la antrenament și vin la sfârșit să îl ia acasă. Văzându-i în tribună sau pe marginea terenului, copiii sunt atenți la părinți și nu mai sunt concentrați la ceea ce au de făcut pe teren”.
Cezar Ionescu a adăugat că cel mai bine este ca părinții să stea cât mai departe de echipă și să nu se implice în activitatea fotbalistică a copiilor, dând ca exemplu chiar cazul său. “Și eu sunt părinte și am copilul la o grupă de la LPS Buzău. Eu am lucrat cu el doi ani și am considerat că e mai bine să îl duc la alt coleg antrenor”.
Un aspect foarte important la LPS Buzău este amintit de Romeo Stan: “Pentru că noi suntem la un liceu sportiv, nu luăm taxe de la părinți. Totul este plătit de liceu și atunci și relația cu părinții este strict profesională”.
Pentru că antrenorii de la LPS Buzău au fost la rândul lor jucători de fotbal, au vorbit despre diferențele dintre generații și despre impactul pe care îl are în prezent tehnologia asupra copiilor.
“Copiii sunt atrași și de alte lucruri acum, cum ar fi tehnologia. Sunt mai puțin interesați, trebuie să tragem puțin de ei, dar cei care sunt pasionați vin cu drag. La o vârstă sunt inteligenți și își dau seama care este drumul pe care vor să meargă. Am o șansă să ajung fotbalist, sportiv de performanță sau nu și atunci iau o hotărâre”, a declarat Romeo Stan.
De asemenea, Ionuț Damir aduce în discuție modul în care își petrec copiii din prezent timpul liber spre deosebire de generațiile trecute. “Chiar făceam o comparație cu vremurile din trecut, când am început eu fotbalul. Acum nu mai e aria de selecție atât de mare. Mulți copii își ocupă timpul cu telefoanele, tabletele… înainte nu aveai ce să faci, toată lumea era la sport. Acum e mai greu, dar muncim mai mult. Ne adaptăm condițiilor din prezent”.
Chiar dacă are doar 23 de ani, Ovidiu Niță observă la rândul său diferențe între generația sa și copiii pe care îi antrenează la LPS Buzău.
“Din punct de vedere valoric, generațiile trecute erau cu un nivel peste, dar din punct de vedere al inteligenței, al adaptării, copiii din timpurile de astăzi sunt mult peste generațiile trecute. Copiii se adaptează mult mai ușor în ziua de astăzi, sunt mult mai inteligenți, înțeleg mult mai repede când explici un exercițiu, sunt oarecum 100% implicați dacă vii mereu cu ceva nou spre deosebire de cei din vechile generații care jucau un fotbal clasic, un fotbal pe trasee, un fotbal oarecum blocat.
Astăzi, vedem la copiii noștri multe procedee tehnice. Ne arată când vin la antrenament ce au învățat acasă și sunt mult mai deschiși. Nu sunt crispați, vin cu drag, se vede plăcerea. Plus că acum copiii vin numai din plăcere, cei care sunt acolo la fiecare antrenament zi de zi e clar că acel copil are o plăcere maximă. Copilul care vine la un antrenament pe săptămână, vine de gura părintelui”.
Întrebați de ce ar alege copiii să vină la grupele de fotbal din cadrul LPS Buzău, antrenorii au identificat câteva puncte forte, printre care se numără: baza sportivă, condițiile materiale, pregătirea, seriozitatea și devotamentul antrenorilor.
“În primul rând, avem o bază cum nu sunt prea multe în zona Munteniei, a Buzăului. De fiecare dată când avem meciuri oficiale, antrenorii echipelor adverse îl felicită pe domnul director pentru ce a realizat la LPS Buzău. Baza sportivă este un mare plus pentru a atrage copii.
Un alt aspect foarte important este calitatea antrenorilor de la LPS Buzău, suntem antrenori tineri, dornici să creștem copiii. Un alt punct forte este relația dintre noi ca antrenori, avem o relație foarte bună, ne ajutăm foarte mult unii pe ceilalți și acest lucru e vizibil atât pentru părinți, cât și pentru copii” – Cătălin Vlaicu.
“În primul rând, calitatea umană a staff-ului și a profesorilor, pregătirea acestora. Toți profesorii sunt licențiați. Apoi, avem o bază sportivă care oferă condiții foarte, foarte bune. Un alt punct forte ar fi legat de seriozitatea și devotamentul cu care ne ocupăm de copii” – Romeo Stan.
“Suntem un grup omogen de antrenori, foarte bine pregătiți, care vin din iarbă, din rândul jucătorilor de fotbal. În al doilea rând, avem cea mai frumoasă și cea mai modernă bază de pregătire din județul Buzău și, nu în ultimul rând, seriozitatea întregului staff” – Cezar Ionescu.
“Dispunem de condiții materiale foarte bune și, în același timp, profesorii sunt foarte bine pregătiți, specializați, lucrăm după tehnici moderne” – Ionuț Damir.