Deși băiatul său Patrick are doar 2 ani și 4 luni, Florentina ne-a spus că acesta a participat la primele sale antrenamente de fotbal. ”Vom vedea dacă are înclinații spre acest sport sau nu. Eu mi-aș dori să îmi calce pe urme, însă cel mai important este să desfășoare o activitate fizică, indiferent care va fi aceea!”.
Unul dintre sfaturile Florentinei pentru părinții care au copii sportivi este acela de a-i susține, indiferent de criticile sau observațiile celor din jur. ”Părinții mei m-au susținut în totalitate în momentul în care am ales fotbalul feminin, chiar dacă erau multe persoane care considerau că fotbalul nu este pentru fete. Din experiența mea, consider că susținerea părinților mai ales este extrem de importantă. Pentru mine nu exista emoție, dar și motivație mai mare decât aceea de a-i vedea în tribune pe părinții mei. Prezența lor mă ambiționa să dau totul, să încerc să fiu cea mai bună”.
Liderul de selecții al naționalei feminine ne-a explicat și cât de importantă este desfășurarea unei activități sportive în educația unui copil. ”Nu trebuie neapărat să fie toți sportivi de performanță, însă prin implicarea într-un sport pot cunoaște persoane noi, se pot integra în societate, vor fi nevoiți să învețe să respecte și să urmeze niște reguli, ceea ce îi va ajuta să se disciplineze pe viitor”.
Pe această cale, îi transmitem și cele mai sincere urări de La Mulți Ani Florentinei, care își sărbătorește astăzi ziua de naștere! ?