Partea cea mai atractivă a programului a constituit-o activitatea de storytelling, prin intermediul căreia instructorii Playmakers au putut să improvizeze, să construiască un tărâm de poveste, în care să le ofere fetelor ocazia de a juca fotbal cu personajele lor preferate. Participantele au dat frâu liber imaginației, iar superputerile eroilor au devenit superputerile lor. „Fără frică” a fost una dintre devizele pe care le-au aclamat în timpul activităților, ajungând astfel să se simtă invincibile.
În urma încheierii sesiunilor, ne-am dorit să aflăm cum au perceput fetele aceste activități și care este părerea instructorilor.
Școala Primară EuroEd, Iași
Cum percep fetele fotbalul în urma programului?
Fetele noastre erau dornice de o experiență nouă, deși nu le era necunoscută mingea de fotbal au descoperit o nouă etapă, un nou mod de a lucra și pot spune că le-a placut foarte mult. A fost o experiență pozitivă, au învățat că fotbalul nu trebuie să fie brutal sau doar un sport al băieților și ăsta a fost un mare plus.
Ce le-a atras cel mai mult? ”Faptul că am lucrat cu supereroi și că s-au simtit valorizate”. Pe toată durata celor 20 de sesiuni, fetele au fost mereu cu zâmbetul pe buze, au colaborat foarte bine, creând o atmosferă relaxată și jovială.
Ce lucruri ați îmbunătăți la program?
Nouă ne place formatul așa cum este. Poate am mai adăuga personaje care să se întrepătrundă în joc și poate chiar băieți la anumite paragrafe.
Grădinița „Pisicile Aristocrate” sectorul 4 , București
Cum percep fetele fotbalul în urma programului?
Programul Playmakers a avut pentru fetele de la grupa mare 3 un impact pozitiv. Fetele au perceput fotbalul ca pe un joc de relaxare care le face plăcere, determinându-le să participe de fiecare data cu entuziasm .
Ce impact a avut asupra relației lor cu sportul?
Fotbalul feminin este un joc de echipă competitiv în care fetele au învățat să-și respecte coechipierele, adversarele, să respecte regulile de joc și să se familiarizeze cu strategia jocului.
Ce le-a atras cel mai mult în timpul sesiunilor?
În timpul jocului au fost fascinate de minge, de schemele de joc și de dribling.
Cum s-au simțit în timpul sesiunilor?
În timpul sesiunilor s-au simțit foarte bine , destinse , vesele.
Ce lucruri ați îmbunătăți la program?
Un aspect important ar fi alocarea graduală a timpului acordat programului și am adăuga întreceri sportive cu adversari.
Grădinița cu Program Prelungit Nr.3 Vaslui
Cum percep fetele fotbalul în urma programului?
La început, fetele au fost reticente, dar povestea de la fiecare întâlnire le-a captat atenția. De la o activitate la alta sunt tot mai curioase și reușesc să se coordoneze mai bine. Niciuna nu mai refuză să participe. Nu mai au preferințe în alegerea echipei sau a coechipierelor
Ce impact a avut asupra relației lor cu sportul?
Au devenit mai îndrăznețe. Încă întâmpină dificultăți în exercițiile cu mingea la picior, dar au învățat să o urmărească. Sunt nerăbdătoare să execute exerciții noi. Se orientează din ce în ce mai bine în spațiul de joc. Este o activitate așteptată cu nerăbdare de toate fetele.
Ce le-a atras cel mai mult în timpul sesiunilor?
Povestea din spatele fiecărei întâlniri le-a atras și diversitatea sarcinilor le-a stârnit curiozitatea.
Cum s-au simțit în timpul sesiunilor?
Toate fetele sunt entuziaste, dornice să se implice, au înțeles foarte bine importanța fiecăreia pentru reușita echipei. Activitatea se încheie cu zâmbetul pe buzele tuturor. Niciuna nu este dezamăgită, chiar dacă au mai și executat pedepse. Și-au însușit foarte bine obiectivele activității: ne distrăm, învățăm abilități noi, ne facem prieteni noi.
Ce lucruri ați îmbunătăți la program?
Materiale și echipamente pentru fiecare grupă implicată. Se întâmpla, de cele mai multe ori să derulăm activitățile in același timp și avem probleme cu echipamentele, conurile si mingile, care sunt insuficiente pentru cele 3 echipe. Descrierea provocărilor mai clară.
Școala Gimnazială „Profesor Ion Vișoiu” Chitila, s-a alăturat, de asemenea, proiectului pilot și a finalizat cele douăzeci de sesiuni din cele două programe :
„ Elevele noastre au fost foarte încântate de aceste ateliere la care au luat parte și au descoperit cât de mult le place jocul cu mingea. Lecțiile sunt interactive, exercițiile sunt specifice ramurii sportive minifotbal din programa școlară, iar prin faptul că acestea se sprijină pe o poveste, face ca elevele școlii noastre să iubească acest sport. În martie 2021 am început să predăm lecțiile din seria „Incredibilii 2”, care a avut un real succes la nivelul unității de învățământ. La început fetele erau timide, nu erau foarte familiarizate cu mingea, însă la finalul parcurgerii celor zece sesiuni din seria „Incredibilii 2”, ele reușeau să efectueze corect procedee tehnice folosite în atac și apărare, precum conducerea mingii, pase în doi, lovirea mingii cu șiretul, lovirea mingii cu capul, deposedarea adversarului din față, șutul la poartă de pe loc și din deplasare. În septembrie 2021, școala noastră a început povestea “Frozen”, unde lucrurile s-au desfășurat mult mai ușor și natural. Am ales să înscriem în proiect aceleași clase pe care le-am înscris și în “Incredibilii 2” pentru a vedea evoluția elevelor de-a lungul timpului. De data aceasta, fetele erau deja obișnuite cu mingea, cunoșteau procedeelr și elementele tehnice din fotbal și ne-am bucurat de un succes și mai mare pentru că am putut observa un progres și ne-am dat seama că avem nevoie în continuare de acest proiect în școală. Sugestiile pentru îmbunătățirea programului ar fi : o mai bună mediatizare a proiectului prin școli și grădinițe cu ajutorul unor materiale promoționale. ” .
Liceul cu Program Sportiv, Cetate Deva
Cum percep fetele fotbalul în urma programului?
Fetele au fost atrase de magia povestiilor dar mai ales a personajelor încă de la primele antrenamente si s-au dedicat in totalitate jocului cu mingea.
Ce impact a avut asupra relației lor cu sportul?
Au descoperit bucuria mișcării fără a resimți oboseală, s-au împrietenit foarte repede, au colaborat foarte bine.
Ce le-a atras cel mai mult în timpul sesiunilor?
Cel mai mult cred că le-au atras personajele si actiunea pusă în practică prin jocul cu mingea, dar și faptul că au făcut toate exercițiile în echipă.
Cum s-au simțit în timpul sesiunilor?
Au fost foarte bine dispuse și nerabdatoare să vadă ce le mai rezervă antrenamentul din ziua respectivă, care este scenariul și cum va fi pus în practică.
Ce lucruri ați îmbunătăți la program?
Am avea nevoie de mai multe materiale, care să corespundă scenariilor pe cat posibil.
CS Universitatea Alexandria
Cum percep fetele fotbalul in urma programului ?
În momentul în care am format grupa și am început programul Playmakers, majoritatea fetelor nu jucasera fotbal nicodată, nici măcar nu cunoșteau regulile jocului.Acum, dupa finalizarea primelor două părți ale programului, fetele nu doar că au învățat regulile de joc, dar au și progresat foarte mult, iar unele dintre ele au făcut pasul spre echipa U11, care participă în Campionatul Național Feminin U11.
Ce impact a avut asupra relației lor cu sportul ?
Pot spune că prin intermediul programului au descoperit și mai mult sportul și benefiicile lui, au descoperit fotbalul și partea frumoasa a acestuia. Spre exemplu, acum în perioada de iarnă fetele au avut vacanță de la fotbal, urmând să reluam activitatea în luna februarie. Ce vreau să spun este că în fiecare zi la scoala fetele întrebau când reluăm fotbalul și de aici putem trage o concluzie.
Ce le-a atras cel mai mult in timpul sesiunilor ?
În timpul sesiunilor au fost foarte încântate de materialele folosite care sunt foarte colorate și le captează atenția, de faptul că pot amenaja singure spațiul de antrenament, de personajele din poveste și de sarcinile pe care a trebuit să le rezolve în timpul sesiunilor.Un alt lucru important, cum zic fetele:”domnule profesor am învățat multe și suntem mai bune!”
Cum s-au simtit în timpul sesiunilor ?
Dacă la inceput au fost timide, avansând în program și trecând de la o sesiune la alta au devenit mai încântate, mai încrezătoare și mai sigure pe ele. Acum deja au exeperință și le indruma pe cele venite recent.
Ce lucruri ați îmbunătăți la program?
Privind sesiunile și conținutul acestora eu nu aș schimba nimic. Cred că un lucru bun pentru program și pentru fotbalul feminin juvenil ar fi ca noi cei implicați în program să ne întâlnim la o anumită perioadă de timp pentru a ne povesti fiecare exeperințele și a învăța unul de la altul.