Dedicată copiilor U13 din satele și comunele României, competiția a debutat la 1 octombrie 2018 și este organizată în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Într-un eveniment găzduit de Muzeul Satului din București, Federația Română de Fotbal a lansat pe 27 septembrie 2018, Cupa Satelor, competiție la a cărei primă ediție s-au înscris deja peste 10.000 de copii cu vârsta sub 13 ani din satele și comunele României. Aceștia vor împărtăși pasiunea și talentul lor pentru fotbal în fazele locale, regionale și finale ale Cupei Satelor, toate organizate în mediul rural.
“Sunt foarte bucuros că viziunea noastră strategică privind dezvoltarea fotbalului în mediul rural trece astăzi într-o nouă etapă. După acțiunile de scouting din proiectele Transformă Ulița în Stadion și Performanța Are Viitor, propunem un format competițional atractiv prin Cupa Satelor. Astfel, am convingerea că vom regăsi peste ani jucători ai echipei naționale care să mărturisească mândri că au început fotbalul în Cupa Satelor!”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Iată prezentarea detaliată a proiectului Cupa Satelor, precum și mesajul echipei naționale pentru participanții la prima ediție: