Iulian Matei, director CCJ, Ionel Augustin, antrenor la echipa U17, și Adrian Marcu, coodonatorul grupelor de minifotbal de la 2008 până la 2013/2014, au vorbit, pentru site-ul Împreună Suntem Fotbal, despre proiectul care stă la baza academiei lui Dinamo.
Iulian Matei (43 de ani) este managerul Centrului de Copii și Juniori din luna ianuarie a acestui an, însă activează în cadrul clubului Dinamo încă din 2007. Licențiat “PRO” și “A-ELITE”, el a pregătit de-a lungul timpului grupele 1995, 2000, 2002 și 2003 din cadrul Academiei Dinamo și a mai antrenat echipa secundă a clubului, Dinamo 2 București.
De numele lui Iulian Matei se leagă unele dintre cele mai importante rezultatele ale CCJ Dinamo. A obținut titlul de campion național cu grupa 2003, în vara anului 2019, și a câștigat campionatul pe București cu grupele 1995, 2000 și 2002. Cu grupa 2002, Iulian Matei a mai câștigat Cupa Danone, în vara anului 2014.
Ionel Augustin (65 de ani), actualul antrenor al echipei U17, a fost unul dintre cei mai mari atacanți ai clubului din „Ștefan cel Mare”, alături de care a câștigat patru titluri de campion (1975, 1982, 1983, 1984) și două Cupe ale României (1982, 1984). Totodată, Ionel Augustin a fost unul dintre protagoniștii celei mai importante performanțe pe plan european a „câinilor roșii” – semifinala Cupei Campionilor Europeni din anul 1984.
Ionel Augustin a antrenat la Dinamo la toate nivelurile, aflându-se inclusiv pe banca tehnică a primei echipe. În august 2020, tehnicianul a preluat echipa U17 a lui Dinamo, aceasta fiind de altfel cea mai mică grupă pregătită de el la clubul din „Ștefan cel Mare”.
„Am lucrat la nivelul echipei mari a lui Dinamo ca antrenor secund, după care am activat în Liga 2 foarte mulți ani la diverse echipe. Cunosc foarte bine situația de la CCJ Dinamo, pentru că am crescut acolo încă de la vârsta de 8 ani. E un centru foarte bun din toate punctele de vedere, de-a lungul anilor centrul a produs în permanență jucători pentru echipa mare”, a spus Ionel Augustin.
Pentru Adrian Marcu (34 de ani), primii pași în fotbal au fost la Dinamo. A făcut junioratul la clubul din “Ștefan cel Mare”, a jucat pentru Dinamo 2, după care a evoluat la echipe de Liga 3 (CS Mogoșoaia, Rocar București) și Liga 2 (Unirea Brazi).
Adrian Marcu a revenit la Dinamo în urmă cu doi ani și jumătate, dar în calitate de antrenor. Deținător al Licenței UEFA A, Marcu a mai antrenat în anii precedenți tot la nivel de copii și juniori, la Academia Sport Team și la Concordia Chiajna. În prezent, tânărul tehnician pregătește grupele 2011 și 2013/2014 din cadrul CCJ Dinamo, insuflându-le micilor fotbaliști spiritul dinamovist.
„Eu am fost crescut aici, am făcut junioratul la Dinamo, am fost crescut în spiritul lui Dinamo. Mereu mi-am dorit să antrenez la această echipă. Am venit la Dinamo când am considerat că sunt pregătit, luându-mi toate licențele, pentru că așa cum mie mi-a fost dat să învăț de la cei mai buni antrenori, așa și eu vreau să fiu cât mai bine pregătit și să pot să îi învăț pe cei mici”, a spus Adrian Marcu.
Adrian Marcu a dezvăluit care sunt obiectivele pe care și le-a propus la Dinamo pe termen lung. „Îmi doresc să cresc cât mai mulți copii pentru Dinamo, să știe ce înseamnă Dinamo, pentru că și eu am fost crescut aici de către mari antrenori, alături de suporteri. Fiind un club de tradiție din România, suporterii au un rol foarte important, ei ajută clubul să supraviețuiască și datorită lor existăm. Personal, îmi doresc să antrenez cât mai sus. Sunt foarte ambițios, îmi doresc să antrenez inclusiv la Liga 1, la Dinamo, dar până acolo consider că nu trebuie să sar etapele – copii, juniori, republicani, echipa a doua, Liga 3, Liga 2”, a precizat Adrian Marcu.
În topul academiilor de fotbal din România, CCJ Dinamo se află pe a treia treaptă a podiumului, după FC Viitorul și FCSB. Dacă în topul din 2019 Dinamo ocupa locul al treilea cu un punctaj de 74.5, la ediția din 2020 a avut o creștere de 10.36 puncte, menținându-se pe podium pentru al doilea an la rând.
Iulian Matei a precizat că unul dintre obiectivele CCJ Dinamo este să ajungă pe primul loc în topul academiilor de fotbal din țară. „Este o satisfacție, este consecința muncii noastre, a întregului staff, a întregului club, pentru că aici nu este munca unui singur om. De la patroni, directori, antrenori, toată lumea este implicată, bineînțeles sub coordonarea mea după principiile de lucru. Fiecare și-a respectat sarcinile de lucru conform piramidei ierarhice și atunci rezultatele ne-au dus în top 3. Noi sperăm și ne dorim să fim pe primul loc. Muncim în continuare pentru acest obiectiv, este unul dintre obiectivele noastre să ajungem pe primul loc sau cel puțin să ne menținem în top 3”, a declarat Iulian Matei.
În cadrul CCJ Dinamo se regăsesc aproximativ 260 de copii, împărțiți pe categorii de vârstă. Cei mai mari sunt născuți în anii 2002/2003 (juniori A), iar cei mai mici sunt născuți în anii 2013/2014. De asemenea, există și o grupă de fete U15.
La minifobal, la fiecare categorie de vârstă sunt câte două grupe, fiecare de câte 12 copii. La fotbal în 11, fiecare grupă este alcătuită din 22 de jucători, 6 dintre aceștia fiind din provincie.
Antrenorii de la fiecare categorie de vârstă: 2008 – Boris Keca; 2009 – Cismaru Mihai, 2010 – Cosmin Mihai, 2011 – Marcu Adrian (coordonatorul grupelor de minifotbal); 2012 – Năstase Adrian; 2013/2014 – Marcu Adrian; Juniori A – Gheorghe Mihali; Juniori B – Ionel Augustin; C – Oprișan Marius; D – Popa Bogdan; E – Dobre Bogdan (coodornatorul grupelor de juniori)
Directori tehnici: Țălnar Cornel / Ion Marin
Director CCJ: Matei Iulian
În Liga Elitelor U17, Dinamo este pe locul 3 în clasament, având 31 de puncte după 15 meciuri jucate (10 victorii, un egal, 4 înfrângeri). Echipa condusă de Ionel Augustin se află la o distanță de 11 puncte față de liderul FCSB și la șase puncte în urma celor de la Viitorul Constanța, echipa de pe poziția a doua.
Pentru Dinamo U17, obiectivul pentru acest sezon este clasarea pe locul 1 sau locul 2.
De partea cealaltă, în Liga Elitelor U19, Dinamo se găsește pe locul 7, cu 19 puncte în 15 etape jucate (5 victorii, 4 egaluri, 6 înfrângeri). Lider este Viitorul Constanța, cu 42 de puncte, iar podiumul este completat de FCSB (33 puncte) și Concordia Chiajna (28 puncte).
Centrul de Copii și Juniori al clubului Dinamo își ghidează activitatea în funcție de trei obiective principale: selecția, formarea și promovarea. Prin selecție se urmărește descoperirea și formarea tinerelor talente capabile să fie componente ale primei echipe. Selecția jucătorilor se face după criterii bine stabilite care răspund la patru întrebări cheie:
Conceptul pe care se bazează pregătirea juniorilor pentru marea performanță este în strânsă legătură cu latura educativă și cu formarea profesională a tinerelor talente. În filozofie se pune accent pe formarea tinerilor jucători atât pe plan sportiv, cât și educativ.
Filozofia generală a CCJ Dinamo cuprinde metodologia, integrarea jucătorilor în societate, selecția, principiile de lucru, competențele antrenorului, modelul de joc, organigrama și bugetul.
Rigoare în muncă, evoluție progresivă abordând cu atenție fazele de formare, dezvoltarea stilului de joc și tipului de jucător, viziune comună și limbaj comun, antrenamentul trebuie să conțină toate aspectele pe care le solicită jocul, competiția trebuie să fie locul unde trebuie evaluată munca săptămânală și trimestrială
Forma de a antrena, de a juca, de a dirija/conduce antrenamentul, tipurile de periodizări ale antrenamentului, tipul de efort, mijloace de pregătire, calendarul competițional, să înțeleagă și să aplice regulile impuse de directorul CCJ al clubului la centrul de copii și juniori, să folosească mijloacele tehnologice moderne
Integrarea tinerilor jucători la Centrul de Copii și Juniori al clubului Dinamo se face după următorul motto: „Înainte de a fi jucător este om, investind în om investești în jucător!”
Tipul de jucător pe care CCJ Dinamo dorește să îl formeze este caracterizat astfel: persoană responsabilă, să aibă un stil de viață sănătos, responsabilitate pentru studii, efectuarea junioratului la Dinamo să fie o garanție a seriozității și profesionalismului jucătorului.
Un alt aspect important de care se ține cont în etapa de selecție este legat de vârsta cronologică și cea biologică a tinerilor jucători. În procesul de selecție, în cazul în care doi jucători au aceeași vârstă cronologică, dar vârsta biologică este diferită se pune accent foarte mare pe cea din urmă.
„Ne axăm pe formarea jucătorilor, pregătirea este centrată pe jucător, nu pe echipă. Nu formăm echipe pentru a câștiga un titlu la 13, 14, 15, 16, 17, chiar și la juniori A. Toată pregătirea este centrată doar pe jucător pentru că ne interesează produsul – jucătorul, nu echipa”, a precizat Iulian Matei.
La CCJ Dinamo, în formarea jucătorilor se ține cont de tendințele actuale din fotbal, astfel încât atunci când vor termina junioratul să evolueze cu succes la nivel național și internațional.
Prin urmare, staff-ul tehnic de la fiecare categorie de vârstă are în vedere următoarele caracteristici: joc spectaculos și eficient în criză de timp și spațiu, viteză de gândire, de decizie, atitudine, dispoziție la efort, viteză, forță, intensitate, frecvența sprinturilor, tehnica situațională, viteza de circulație a mingii, știința jocului, polivalență tactică, mișcare permanentă, tranziții rapide.
-organizarea antrenamentului, conducerea antrenamentului, intensitate în antrenament, densitate în antrenament
Partea de coordonare
Partea de încheiere
În stabilirea modelului de joc al Centrului de Copii și Juniori al clubului Dinamo se ține cont de următoarele aspecte: istoria clubului, identitatea echipei, caracteristica campionatului și obiectivele clubului.
Modelul de joc cuprinde: momentele de joc în faza de atac și în faza apărare, tranziție defensivă-ofensivă, tranziție ofensivă-defensivă, faze fixe în apărare, faze fixe în atac, sistemul de joc (1-4-3-3; 1-4-2-3-1).
Modelul tactic ofensiv, atac combinat: progresia în joc, menținerea posesiei mingii, ocuparea rațională a terenului de joc, finalizarea
Modelul tactic defensiv, presiune avansată/bloc defensiv: evitarea progresiei în joc, recuperarea mingii, ocuparea rațională a terenului de joc, evitarea golului
Numărul antrenamentelor pe săptămână pentru fiecare grupă:
Minifotbal: 2008 – 4 antrenamente + un joc
2009 – 2013 – 3 antrenamente + un joc
Fotbal în 11: 2002/2003, 2004 – 5 antrenamente + un joc
2005 – 2007 – 4 antrenamente + un joc
Adrian Marcu a vorbit despre programul grupei 2011, remarcând dorința copiilor de a juca fotbal chiar și după încheierea antrenamentului. „Antrenamentele sunt de trei ori pe săptămână. Toți învață de dimineață, nu sunt probleme din acest punct de vedere. Antrenamentele încep în jurul orei 15:30, tocmai în ideea de a-i aduce mai devreme, pentru că apoi intră grupele mai mari. După ora 17, când vin cei care învață după-amiză, ei deja și-au terminat antrenamentul, au timp și pentru alte activități, dar mulți dintre ei rămân și joacă fotbal în continuare, iar asta e un avantaj”, a precizat Adrian Marcu.
În schimb, în urmă cu un an, când a fost instaurată starea de urgență din cauza pandemiei de Covid-19, copiii au fost nevoiți să facă mișcare acasă. Totuși, antrenorul Adrian Marcu a precizat că acea perioadă nu a lăsat urme în dezvoltarea micilor jucători, recuperând foarte ușor pe parcurs ceea ce nu s-a lucrat atunci. „În perioada pandemiei, am ținut legătura mai mult cu părinții, am șansa că sunt un grup de părinți foarte deschiși și au făcut cât de cât mișcare cu ei încât să nu stagneze. Ideea este că s-a recuperat foarte ușor ceea ce s-a pierdut în perioada de anul trecut când au fost acele luni în care am stat în casă. Apoi, am reluat antrenamente în grupuri mai mici”, a explicat Adrian Marcu.
În perioada competițională, pe parcursul unei săptămâni, grupele din cadrul CCJ Dinamo își desfășoară activitatea după următorul program:
Luni: liber
Marți: subprincipii spații mici + defensiv
Miercuri: principii spații mici, defensiv+ofensiv
Joi: tranziții spații medii
Vineri: remember la ce s-a lucrat + faze fixe
Sâmbătă: joc oficial / amicale între grupe
Duminică: refacere + antrenament pentru cei care nu au jucat
Baza principală se află în Complexul Sportiv Dinamo, unde se găsesc cele mai bune condiții pentru dezvoltarea tinerilor jucători. Astfel, la Complexul Sportiv Dinamo, copiii și juniorii au la dispoziție, printre altele, două terenuri de iarbă, două terenuri sintetice, un teren mic acoperit, porți mobile de mai multe dimensiuni, perete pentru antrenament la perete, teren cu panouri pentru individualizare și sală de gimnastică.
O altă bază de pregătire a grupelor din cadrul CCJ Dinamo se află în Complexul Ion Țiriac. „Pentru a avea o pregătire cât mai bună, am mai închiriat și terenul din Complexul Ion Tiriac, tocmai pentru ca în unele zile când avem jocuri să putem să beneficiem de trei terenuri, pentru că avem și terenul de iarbă, să ne împărțim la ore decente activitatea, să avem eficiență și să le punem la dispoziție toate bazele” – Iulian Matei.
Cu o vastă experiență în antrenorat, Ionel Augustin a făcut o comparație între a fi antrenor la copii și juniori și a fi antrenor la seniori. Tehnicianul dinamovist spune că e mai ușor să lucrezi cu seniorii, care au deja lecția învățată, dar în același timp ai o satisfacție enormă când vezi evoluția și dorința tinerilor jucători de a se perfecționa.
„Cu copiii trebuie să comunici mai mult, să le explici, să le arăți în permanență, când fac erori trebuie să îi corectezi, presupune foarte multă muncă. Mă bucură foarte mult entuziasmul generației tinere, care este preocupată de fotbal. Acesta este primul pas dacă vrei să ajungi sus, trebuie să ai plăcerea de a juca fotbal.
În schimb, la seniori, eu spun că ei vin cu lecția deja învățată, sunt pregătiți din punctul acesta de vedere, știu despre ce este vorba și atunci e mult mai ușor decât cu copiii. Dar e o plăcere deosebită să îi vezi pe acești copii care încearcă să învețe cât mai mult. De la dorință și plăcerea de a juca trebuie să plecăm în permanență” – Ionel Augustin.
Ionel Augustin scoate în evidență o greșeală întâlnită frecvent în rândul antrenorilor la nivel de copii și juniori. „Din păcate, generația noastră de antrenori care lucrează cu tinerii cer rezultate, ceea ce nu se face la nivel de copii și juniori. Rezultatele pun o presiune foarte mare pe copil, pe când noi trebuie să îi învățăm anumite aspecte, competențe, procedee – perfecționarea, învățarea. Trebuie să lași copilul până la o anumită vârstă să joace, să îi placă. E o muncă mult mai complexă” – Ionel Augustin.
La rândul său, Adrian Marcu face o departajare între antrenorii de minifotbal și antrenorii de fotbal 11 contra 11. „Consider că există antrenori care sunt pentru minifotbal și antrenori care sunt pentru 11 contra 11. Trebuie făcută o departajare, fiecare trebuie să știe particularitățile de vârstă, pentru că nu se lucrează la cei mici cum se lucrează la adolescenți. E puțin mai complicat, dacă nu ai pedagogie și psihologie foarte bună cu copiii, e foarte greu să te descurci”, a spus Adrian Marcu.
Adrian Marcu descrie antrenorul pentru copii ca fiind un prieten al acestora. În plus, tânârul tehnician a explicat cum ar trebui abordate antrenamentele cu micii jucători. „Multora dintre antrenorii cu experiență le este greu să coboare la nivel de minifotbal, pentru că e mai complicat, trebuie să intri în pielea lor, să te joci cu ei, să fii un prieten de-al lor. Totul trebuie făcut sub formă de joacă, fără presiune, rezultate cât mai puține, totul să vină din plăcere și din pasiune. Mai târziu, pe măsură ce cresc și fac pasul către 11 contra 11, ușor-ușor conștientizează faptul că nu mai e chiar o joacă, ci fotbal adevărat” – Adrian Marcu.
Iulian Matei a specificat că în formarea unui jucător e nevoie ca un antrenor să respecte particularitațile fiecărei vârste. „Nu există o rețetă anume, dar există niște pași metodici care trebuie respectați în funcție de particularitățile vârstei. Nu poți să lucrezi cu un copil la 12 ani ceea ce lucrezi la seniori. Rețeta succesului nu există, doar respectarea etapelor de vârstă.
Orice antrenor cunoaște particularitățile vârstei și știe cum să se adreseze copilului, ce să îi ceară sau ce să antreneze, de exemplu, la un copil de 13 ani. Este o etapă de vârstă foarte importantă unde poți dezvolta foarte bine viteza, după aceea nu mai este. Dacă știu că atunci copilul are nevoie, trebuie să știu să antrenez lucrul acesta.
Fotbalul este relativ, nu este matematică. Totul este relativ, în funcție și de calitățile copilului, este o întreagă înlănțuire. Dacă s-a rupt un inel de acolo, s-a terminat cu evoluția lui”, a explicat Iulian Matei.
Facem adesea comparații între generații, între prezent și trecut. Copiii sunt atrași acum de tehnologie, iar sportul nu se mai află neapărat printre interesele lor. I-am întrebat pe reprezentanții CCJ Dinamo cum văd preocuparea tinerilor jucători față de fotbal.
Iulian Matei a afirmat că sunt puțini copii care vin la fotbal cu gândul de a face performanță. Pentru ei contează în primul rând atmosfera din vestiar și faptul că sunt alături de prieteni. Abia aproape de vârsta majoratului iau o hotărâre clară în ceea ce privește viitorul lor în fotbal.
„S-a schimbat modul de gândire asupra fotbalului sau dorința de a face performanță. Până la o anumită vârstă, chiar 16, 17 ani, vin pentru grup, pentru prietenia de vestiar, dar efectiv focusați pe fotbal sunt mai puțini. Undeva după vârsta de 17 ani realizează de ce se află într-un vestiar și care e drumul lui în viață. Până atunci e destul de greu să îi facem să înțeleagă, pentru că nu neapărat partea fotbalistică, cât societatea îi cheamă în anturajul acesta al străzii” – Iulian Matei.
Adrian Marcu menționează faptul că antrenorii au misiunea de a-i atrage pe copii către sport și de a-i îndepărta de tehnologie. Pentru că se ocupă de pregătirea copiilor de 10 și chiar 7 ani, Marcu pune accent în primul rând pe disciplină.
„Consider că reușesc să îi țin mai puțin interesați de tehnologie, deși în momentul în care nu sunt cu ei sau sunt singuri acasă mai scapă pe telefon, tabletă etc. Am șansa că e o grupă ok și preferă să se întâlnească în timpul liber să joace fotbal decât să stea pe telefoane. Asta ține foarte mult de antrenorul grupei, dacă el știe să se facă înțeles, lucrul acesta ar fi foarte ușor de implementat la copiii mai micuți, mai ales la cei care fac sport, unde trebuie să fie disciplină. Dacă îi formăm de mici, pe urmă ne este mult mai ușor să lucrăm cu ei” – Adrian Marcu.
La rândul său, Ionel Augustin observă faptul că tehnologia contribuie la dezinteresul copiilor față de sport în general. „A cam dispărut plăcerea de a juca, a intervenit tehnologia foarte avansată, copiii au alte preocupări, cu telefoane, tablete, nu mai au timp de sport în general. Nu mai sunt atât de concentrați, dar mai sunt și copii din familii modeste, care nu au asemenea tehnologii avansate și atunci vin cu plăcere și au câștig de cauză. După aceea intervine anturajul, pentru că și ei încearcă să îi copieze pe cei mai înstăriți și se degradează puțin aspectul referitor la preocuparea față de fotbal” – Ionel Augustin.
La fel ca părinții, antrenorii au un rol crucial în educația copiilor. Adrian Marcu scoate în evidență câteva din calitățile principale cu care trebuie să fie înzestrat un antrenor pentru copii. Totodată, tehnicianul precizează că nu trebuie să existe niciun fel de presiune pe umerii copiilor, rezultatele neavând nicio relevanță în procesul lor de dezvoltare.
„Consider că antrenorul are un rol foarte important, de el depinde o mare parte din educația copilului. În primul rând, trebuie să fie un bun pedagog, să știe să îl înțeleagă foarte bine pe copil, să îl ajute să își îndeplinească visul, mai ales acum când e mic să îl încurajezi să viseze, să se uite la meciuri cu plăcere, să nu pună presiune pe el, pentru că dacă îi ceri acum să facă presiune, este exact ca și un burete. Dacă îl storc acum cât este mic, când va fi mai mare nu am ce să mai storc. Ușor-ușor trebuie să le creăm un mediu propice învățării, cu cât mai multe jocuri” – Adrian Marcu.
Unul dintre pilonii care stau la baza formării și dezvoltării tinerilor jucători este reprezentat de cooperarea dintre părinții copiilor și antrenori. La CCJ Dinamo, relația dintre cele două părți se bazează pe încredere și transparență, scopul final fiind evoluția jucătorului.
„Părinții sunt uneori mai dornici decât copiii să îi aducă către sport, către mișcare. Am avut și cazuri în care au fost reticenți, temători de acest virus și i-au ținut pe copii la distanță, dar ușor-ușor au revenit.
Sunt ședințe o dată pe lună cu toate grupele, dar nu în același timp, planificate pe zile, în care le aducem la cunoștință tot ce se întâmplă, progresul copiilor, noutățile dacă există. Avem o legătură strânsă pentru că ei sunt partenerii noștri, fără ei nu am realiza nimic. Ei sunt cei care fac sacrificii, care aduc copiii la fotbal. Dacă ei nu ar face aceste eforturi, ne-ar fi destul de greu. Noi îi considerăm parteneri și atunci trebuie să aibă și ei informații, să existe transparență în tot ceea ce se face la Dinamo”, a precizat Iulian Matei.
La CCJ Dinamo se pune accent pe promovarea tinerilor jucători, astfel că printre principalele obiective se găsesc:
Drept dovadă stau numele celor mai importanți jucători promovați în ultima perioadă la prima echipă a clubului: Bordușanu Antonio (născut în 2004), Ionescu Cristian, Cătălin Hîldan, Aleksander Mitrovic (născuți în 2003), Borcea Valentin, Bani Ahmed (2002), Măgureanu Cătălin (2000), Ricardo Grigore, Moldoveanu Robert, Eșanu Mihai (1999).
Totodată, munca antrenorilor de la CCJ Dinamo este răsplătită și prin convocările primite pentru tinerii jucători la loturile naționale. La ultimele acțiuni au fost selecționați jucători precum Eșanu Mihai (Naționala U21), Bani Ahmed, Borcea Valentin (U19), Aleksander Mitrovic (U18), Bordușanu Antonio (U17).
Chiar dacă micii dinamoviști au obținut de-a lungul timpului titluri la toate categoriile de vârstă, rezultatele sunt în plan secund la CCJ Dinamo. „Rezultatele nu intră în obiectivele noastre. Nu ținem evidența titlurilor și trofeelor câștigate, ele reprezintă doar o consecință a muncii noastre”, a precizat Iulian Matei.
Iulian Matei, Adrian Marcu și Ionel Augustin au expus principalele motive pentru care copiii să aleagă CCJ Dinamo: profesionalism, promovarea jucătorilor, locul 3 în clasamentul academiilor, antrenori bine pregătiți, istoria clubului.
„Sunt mai multe considerente: clubul este amplasat atât de bine în oraș încât le facilitează mișcarea, mobilitatea și ajung foarte repede; profesionalismul cu care se lucrează, interesul clubului pentru copii și juniori și promovarea pe care ne-o dorim să o facem cât mai rapid și faptul că le dăm șansa jucătorilor să îi ducem pe prima scenă fotbalistică.
Avem o filozofie de lucru, nu se lucrează după ureche. Poziția în top 3 în clasamentul academiilor, asta spune multe. Numele Dinamo este atractiv, antrenorii, istoria, toate se leagă. Nu cred că este din simplul motiv că sunt dinamovist. Sunt puse în balanță toate și cred că alegerea părintelui asta este: dinamovist, profesionalism, ușor de ajuns la locație” – Iulian Matei.
“În primul rând, Dinamo este un club de tradiție și are niște suporteri minunați! Consider că antrenorul are cel mai mare merit. Pentru că dacă antrenorul își face meseria și este un exemplu, cu siguranță poate atrage copii. De asemenea, un club de talia lui Dinamo promovează mult mai ușor copii” – Adrian Marcu.
„Dinamo este un brand, un club foarte important în istoria fotbalului românesc, plus că stadionul se află în centrul orașului și există mijloace de transport din toate zonele și se poate ajunge ușor la club. Consider că cel mai important este brandul Dinamo, care a dat mulți jucători de-a lungul timpului” – Ionel Augustin.