Antrenorul echipei, Dorin Ursu, a declarat într-un interviu pentru FRF că această competiție ”ajută comunitățile rurale să își promoveze copiii prin sport” și ne-a dat câteva exemple referitoare la evoluția fetelor, care nu a rămas neobservată.
Pentru echipa comunei Șura Mare, competiția ”Cupa Satelor” a devenit deja tradiție, fiind la a treia participare. După o calificare în faza județeană și regională, a treia oară a fost cu noroc: prima participare la turneul final!
Sunteți calificați la turneul final al Cupei Satelor în urma rezultatelor obținute în faza regională: 1-0 cu Frumoasa și Crăciunelu de Jos și 3-0 cu Zau de Câmpie. Puteți să ne spuneți câteva lucuri despre echipă, de unde sunt copiii, cum văd ei această competiție?
Am avut o evoluție bună în această ediție. În urma celor trei jocuri disputate și câștigate de către copiii noștri, am reușit să ne calificăm în etapa finală a Cupei Satelor. Copiii sunt toți din localitatea Șura Mare și se antrenează la clubul din comună. Suntem deja la a treia participare în această competiție. În 2019, am reușit să trecem de faza județeană și am fost eliminați în faza regională, iar în 2020 am pierdut în faza județeană.
Credeți că această competiție poate fi o rampă de lansare către fotbalul profesionist?
Da. Cupa Satelor este o competiție care ajută comunitățile rurale să își promoveze copiii prin sport, prin fotbal, este o inițiativă foarte bună din partea FRF, pe care ar trebui să o ia ca model și alte federații cu profil sportiv. Consider că prin astfel de competiții putem să descoperim noile talente: noul Hagi, noua Halep sau noua Cristina Neagu.
Credeți că existența echipelor mixte schimbă ritmul jocului ? Acest format poate fi o oportunitate de integrare pentru fete?
Din punctul meu de vedere, fotbalul mixt este clar o modalitate de integrare pentru fete. Le ambiționează, vor să fie la fel de bune ca băieții, iar multe dintre ele și reușesc. Vă dau un exemplu chiar din curtea noastră! Din comuna noastră, de la clubul nostru (Athletic Șura Mare) au făcut pasul spre următorul nivel patru fete care toate sunt titulare de drept în echipa feminină U15 la FC Hermanstadt, toate jucând fotbal mixt până la vârsta de 13 ani.
Cum este atmosfera în cadrul competiției?
În cadrul competiției atmosfera este bună și cred că ar trebui să fie mai multe proiecte de acest fel nu doar în fotbal.
Puteți să ne povestiți un moment plăcut?
Un moment plăcut s-a petrecut în momentul călătoriei cu microbuzul, la întoarcerea spre casă. Cântam împreună, ne bucuram: ”Campionii, campionii, cine e pe primul loc” și la un moment dat am rămas în până de idei. Atunci le-am cerut copiiilor să compună câteva versuri, iar ei s-au conformat imediat. Au compus versuri extraordinare, pe care ne dorim să le transformăm într-un imn al nostru.
Cum percep părinții această competiție?
Părinții sunt bucuroși și mereu aproape de noi, ne sprijină fiecare cum pot. De asemenea, ne-au acordat toată încrederea și acum se bucură alături de noi pentru această frumoasă performanță pe care am obținut-o, aceea de a ne afla între cele 8 finaliste.
Cum ați sărbătorit calificarea în finală?
La calificarea în faza zonală le-am oferit copiilor o frumoasă escapadă la Aqua Park-ul din orașul Sibiu. Acum, la câștigarea fazei regionale, a fost un moment mai scurt, întrucât meciurile s-au desfășurat în cursul săptămânii, iar a doua zi trebuia să meargă la școală.
Cu siguranță vom sărbători, dar acum vrem să ne pregătim pentru faza finală și oricum, oricare ar fi rezultatul din teren, ne vom bucura de fiecare moment petrecut în această frumoasă competiție.
Competiția națională U13 este organizată de Federația Română de Fotbal cu sprijinul Kaufland România și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.