
Informații generale
Cupa Satelor este o competiție națională organizată de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu sprijinul PENNY, la 2 categorii de vârstă: U13 băieți și fete (învățământ gimnazial) și U11 băieți și fete (învățământ primar), dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
Obiectivele strategice ale acestui proiect sunt:
• Configurarea fotbalului ca vector social în comunitățile rurale și întărirea legăturii fotbal – comunitate.
• Promovarea fotbalului în mediul rural și creșterea atractivității acestuia în satele și comunele din România.
• Descoperirea tinerelor talente fotbalistice din zone rurale.
• Creșterea numărului de practicanți ai fotbalului prin implicarea copiilor din mediul rural într-o competiție națională.

Competențe organizatorice
Federația Română de Fotbal (FRF) organizează prin Departamentul Grow – Participare în parteneriat cu Asociațiile Județene de Fotbal (AJF), fazele județene, regionale și naționale ale competiției.
Participanți
Cupa Satelor U13 (băieți și fete): echipele de elevi/eleve (născuți după 01.01.2013) ale școlilor cu învățământ gimnazial din satele și comunele din România.
Cupa Satelor U11 (băieți și fete): echipele de elevi/eleve (născuți după 01.01.2015) ale școlilor cu învățământ primar din satele și comunele din România.
O școală poate participa cu mai multe echipe la aceeași categorie de vârstă sau gen.
Școlile care doresc să participe în Cupa Satelor la Fotbal se pot inscrie direct pe platforma online www.impreunasuntemfotbal.ro.
Echipele înscrise pe platforma fără să introducă și jucătorii, nu sunt eligible. Echipele participante trebuie să aibă în vedere ca toți jucătorii să fie elevi în cadrul școlii din localitatea care se înscrie în competiție.
Sistemul de desfășurare
Etapa I – ETAPA JUDEȚEANĂ (01 ianuarie 2026 – 31 martie 2026)
Etapa II - ETAPA REGIONALĂ (01 aprilie 2026 - 15 mai 2026)
Etapa III - ETAPA NAȚIONALĂ (15 mai 2026 – 31 mai 2026)